Elsa Pop

Îmi căutam masca în sertarele consolei din fața canapelei când, în reflexia oglinzii apăru ea. Nu știam dacă halucinam sau nu, dar, în orice caz, nu am băgat în seamă imaginea ei. Abia când i-am simțit vocea reverberându-i prin tâmple, mi-am dat seama că dorea să vorbească cu mine.   Trebuia să am mare grijă.   „Sper că nu te deranjez în acest moment.” — S-a întâmplat ceva, Albastru? am șoptit eu în timp ce îmi plimbam degetul arătător pe marginea mesei metalice. „N-am mai vorbit de mult. Știi, azi când te-am contactat să te felicit, nu mi-a fost de ajuns.” — Am înțeles. „Petrecerea s-a terminat, nu-i așa? Cum a fost?” Nu am zis nimic și nu am schițat niciun gest, evitând cu totul răspunsul la întrebare. Știam că mă putea vedea numai pe mine, cu ochii minții.   Observând liniștea pe care am impus-o, continuă: „Chiar așa de rău a fost?” „La banchet a fost chiar foarte... interesant”, i-am răspuns la nivel telepatic, dorind să nu-mi trezesc musafira, deși ceva îmi spunea că...

Într-unul dintre postările mele de aici, am menționat că am de gând să rescriu cele două cărți deja publicate.  Aceasta este o încercare de-a mea de a o rescrie pe a doua. Sper că vă place! ........................................................................................................................................ Pașii îmi sunau surd pe podeaua argintie ca un râu de stele sclipitoare a coridorului de metal ce părea să se întindă la infinit. Nici nu-mi dau seama cum am ajuns acolo. Tot ce-mi amintesc e că abia am putut pune geană pe geană, gândindu-mă într-una la necunoscutul ce venise în seara aceasta la palat. Cu toate că părinții mei l-au invitat la cină, musafirul nu a mâncat nimic, întrucât nu și-a dat jos pentru nicio secundă masca neagră de plastic, ce se asemăna mai mult cu un fel de cască, sau, mai degrabă, cu un fel de cap de robot. Dacă n-aș fi știut cum să meditez abisal, așa cum m-a învățat bunicul acum multă vreme, și n-aș fi simțit urma de viață ce a rămas...

Te voi aștepta Voi fi acolo. Te voi aștepta Oricât ar durea, Oricât ar dura. Voi fi acolo Și te voi privi cu jind, Tânjind După iubire, După împlinire. Tu... Numai pe tine te vreau, Dar nu te am.... Odată cu iubirea, Mi-a putrezit inima. Ți-am dat-o p toată Iar tu ai frânt-o deodată. Ai avut intenții bune Și să-mi spui pe nume Dacă nu-i adevărat Că așa s-a întâmplat: Nu ai vrut să mă rănești, Ci să mă protejezi. Tu să mă ierți. De ce să mă ierți? Că n-am știut că prețuiești O fată... O altă fată... Nu pe mine... Să-mi fie rușine.   Cu toate acestea,   Îți și dau vestea: Dragule, nu voi renunța, Nu voi înceta Din a visa. Te voi aștepta. Semnat, posibila iubită a ta.   Toamna neîmpărtășită Stau afară printre frunzele ce cad Și mă gândesc la tine, iubite, Și mi amintesc cum tu m-ai lăsat Pentru altcineva, nealegându-mă pe mine.   Bate vântul, frunze cad,   Iar soarele străluce Și nu mai eu știu cum să mă-mpac Fiindu-mi dor de al tău sărut dulce.   E-așa o zi d...

1. Inspectând Intikamul, Rolly își dorea din ce în ce mai mult să intre și să vadă ceea ce se ascundea în interiorul acestuia. Totuși, își dorea mai mult să-și găsească pe fostul său maestru, în a cărui căutare pornise. Încercă să se apropie de navetă, poate ar fi găsit vreo intrare, însă se lovi brutal de o perdea rigidă transparentă. În fața construcției ce staționa se ridică, de câteva ore bune, o barieră, un scut de protecție. — Oare cum voi putea trece de scut? Îi trecu prin cap acest gând, dar era de parcă îl spusese cu voce tare. Sigur era vocea ei sau strigătul gândurilor ei? Părea foarte real… O voce masculină se auzi mai degrabă, nu una feminină… Sigur era conștiința ei? De unde și până unde o voce masculină? Sau, dacă era vocea fostului ei maestru, Faustian? Nu… Vocea aceea nu era a lui, nu-și amintea așa vocea lui... Simți o prezență, o altă prezență, una care îi dădea încredere și care o făcea să nu se mai simtă singură și neajutorată în fața întunecaților, o prezență care...